Nu mirosea a caramida încinsa ?i nici a cenu?a. Cu aromele astea era obi?nuit, le ?tia de la cuptorul de pâine, pe care îl maturase în urma cu numai o ora. Vântul caldu? le dusese departe, în vale, iar acum intrau în narile altor oameni. Noul miros era altceva, era viu, era abia nascut.
Sim?ea lemnul prefacut în carbune, îi intrau în creier miresmele unor paturi care ardeau, saltele pe care se tavalisera femei rasfa?ate, cear?afuri în care murea floarea apei înainte de a primi puterile soarelui. Din toate par?ile îl asalta mirosul vie?ii lui viitoare. Cuno?tea prea bine esen?a asta, care nici nu începuse.
Veliku a facut pa?i pruden?i catre grajd, încordându-?i auzul. Nu era mi?care prin cartier, adica nimic neobi?nuit fa?a de o zi oarecare, aflata în pragul finalului. Totu?i, narile i se dilatasera, iar adierile ie?ite din lemnul ars continuau sa-l avertizeze.
Cerrar
Volver
