Ar trebui sa ma ridic acum din pat ?i sa ma duc acasa, dar mintea ma trage înapoi. Acasa e aici, striga ea, e subsolul acesta în care ai visat cel mai mult. E oglinda veche, în care ai fost frumoasa. Între pere?ii ace?tia ro?ii, care ma sufoca, via?a mea se desface în trei, ca trimo-ul lacuit al Rozei: copil, femeie, epava. Am cincizeci de ani, sunt terminata; patruzeci ?i cinci, femeia lui Haim o sa moara repede; treizeci ?i opt, Malik e viu, înca mai pot na?te; douazeci ?i cinci, tata e în putere, din nou împreuna, le ucidem pe Audrey ?i pe Donna ?i le îngropam sub castan; doisprezece, via?a e un film, iar eu la piciorul ei.
... dupa 40 î?i încordezi genunchii, începe coborârea, totul s-a scris deja, copiii sunt mereu prea mici. Nu mai ai nerv, doar ticuri nervoase. Ce sa mai zic: Când e?ti fericit, love?te primul - e un titlu cu care ma joc de ceva vreme. - Tatiana Tibuleac în IQads, 2020
Cerrar
Volver
